Pas uriaș făcut de Negoiță la negocierile cu Contra! Mutu a confirmat: „S-a înțeles cu clubul”. „Briliantul” i-a răspuns lui Duckadam: „Cu tot respectul…”

Redactor:
Dan Mirea
Pas uriaș făcut de Negoiță la negocierile cu Contra! Mutu a confirmat:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rezultatele obținute de Cosmin Contra pe banca lui Dinamo l-au făcut pe Ionuț Negoiță să bage mâna în buzunar și să-i asigure lui  „Guriță” un salariu pe măsură, dar și un buget cu care să atace primele locuri din sezonul următor, așa cum afirmă managerul general al clubului, Adrian Mutu.

Fostul număr 10 al naționalei a recunoscut că prelungirea contractului tehnicianului va fi semnată în câteva zile. În intervenția sa, Mutu a vorbit și despre declarația lui Helmuth Duckadam, care l-a luat în vizor pe Traian Marc pentru evoluția din meciul CFR Cluj – Dinamo 0-3: „Cu tot respectul pentru domnul Duckadam, mi se pare mult prea mult să acuzi un jucător în mod direct fără probe în acest sens. Noi când l-am văzut pe Marc titular eram puțini speriați. Făcuse meciuri foarte bune împotriva noastră. Am dat gol dintr-o întâmplare, dar nu cred că astfel de greșeli se pot face intenționat. A fost o ciocnire”, a declarat Mutu la Dolce Sport.

  • „Traian Marc a fost cel mai periculos atacant al lui Dinamo. La experiența lui, nu mă așteptam să iasă așa pe centrări. Aștept cu interes repriza a doua”, a spus Duckadam, în emisiunea „Fotbal Club”, după primele 45 de minute ale meciului din Gruia.

Negocierile dintre Dinamo și Contra, care durează deja de câteva săptămâni, au ajuns pe final, iar Mutu a recunoscut că tehnicianul este la un pas de a semna prelungirea: „Domnul Negoiță are o presiune în negocierile cu Cosmin Contra, după aceste rezultate. Dar cert este că îl vrea în continuare antrenor. Financiar, Contra s-a înțeles cu clubul. Mai sunt niște clauze care i-ar da mai mare siguranță. Clubul nu se simte foarte confortabil în privința lor, dar asta nu înseamnă că nu vor fi acceptate. E o chestiune de zile până când înțelegerea va fi finalizată. E un antrenor mare, are și experiența contractelor de afară”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…